O nouă rundă de negocieri între Ucraina și Rusia. Ce au convenit delegațiile

Ucraina și Federația Rusă au desfășurat pe 2 iunie, la Istanbul, a doua runda de negocieri privind încheierea invaziei ruse. Părțile au convenit asupra unui schimb major de prizonieri.

Negocierile dintre delegațiile Ucrainei și Federației Ruse au avut loc în incinta Palatului Ciragan de pe malul Bosforului, Istanbul. Acestea au durat puțin peste o oră.

În timpul discuțiilor, părțile și-au transmis câte un document cu propuneri pentru încheierea războiului.

După discuții, șeful delegației ucrainene, ministrul Apărării, Rustem Umerov, a declarat că Ucraina a văzut pentru prima dată propunerile Rusiei cu privire la încetarea focului și încheierea conflictului militar. „Echipele noastre vor avea la dispoziție o săptămână pentru a analiza documentele, după care vom putea coordona pașii următori”, a declarat el.

Oficialul a precizat că delegațiile au convenit asupra unui nou schimb de prizonieri, după formula „toți pentru toți”, în care se vor regăsi persoane grav rănite și militari cu vârste între 19 și 25 de ani. De asemenea, s-a agreat schimbul a câte 6 000 de persoane decedate.

De asemenea, Rustem Umerov a spus că Ucraina a transmis o listă cu câteva sute de copii deportați în Rusia care trebuie să-i reîntoarcă și că așteaptă acțiuni din partea Moscovei în această direcție. Jurnalistul The Economist Oliver Carol a scris, cu referire la o sursă familiarizată cu discuțiile, că șeful delegației ruse, Vladimir Medinskii, în replică la cererea privind reîntoarcerea minorilor ucraineni, a declarat: „Nu organizați un spectacol pentru bătrânelele europene suferinde, care nu au proprii copii”.

Umerov a mai precizat că delegația rusă a respins inițiativa privind un armistițiu necondiționat de 30 de zile și propunerea privind organizarea unei întâlniri între președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, și omologul său din Rusia, Vladimir Putin.

La rândul său, Vladimir Medinskii, care este consilier al Kremlinului, a relatat că delegația rusă a propus o încetare a focului de 2-3 zile, pe anumite sectoare ale frontului. Potrivit lui, aceasta are drept scop recuperarea trupurile neînsuflețite ale celor căzuți.

Totodată, Medinskii a arătat lista cu copiii ucraineni de Rusia, care conține 339 de nume.

Amintim că prima rundă de negocieri dintre Ucraina și Federația Rusă a avut loc pe 16 mai, la Istanbul. Acestea au fost primele discuții directe dintre părți din ultimii trei ani. Negocierile, care au durat circa două ore, au dus doar la un schimb de prizonieri după formula „1 000 pentru 1 000”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Haos pe Aeroportul Chișinău

În Aeroportul Chișinău a avut loc o defecțiune tehnică, din cauza căreia unele sisteme informaționale au fost temporar indisponibile. Problemele au îngreunat activitatea unor servicii și au cauzat întârzieri în deservire. Angajații au fost nevoiți, pe alocuri, să completeze biletele manual. În plus, au fost anulate două curse — spre București și Dortmund, iar celelalte curse au decolat cu întârziere.

Până la amiază, problema tehnică a fost remediată, însă dificultățile și întârzierile au continuat pe parcursul întregii zile.

Legea privind «cenzura online»: audieri

La audierile publice din Parlament a fost discutat proiectul de lege elaborat de PAS, care extinde atribuțiile Consiliului Audiovizualului pentru a controla platformele video locale, inclusiv pentru a interzice conținutul pe care Consiliul îl va considera ilegal.

Reprezentanții sectorului neguvernamental au menționat că criteriile de legalitate trebuie să fie clar formulate pentru a evita presiunea asupra autorilor și «cenzura online», iar juriștii au amintit că în UE măsuri similare sunt aplicate cu precauție. Participanții pot trimite propuneri privind proiectul de lege în decurs de 10 zile.

Alegeri

Fostul premier al Moldovei, Vasile Tarlev, liderul Partidului «Viitorul Moldovei», a declarat că formațiunea sa susține unificarea opoziției pe platforma «Pentru Moldova», propusă de jurnaliștii Ludmila Belcencova și Dmitri Ciubașenco, împreună cu fostul ministru al Apărării, Victor Gaiciuc.

Anterior, despre susținerea inițiativei au anunțat Partidul Comuniștilor (PCRM) și Partidul Socialiștilor (PSRM).

Între timp, CEC a publicat proiectul regulamentului «Cu privire la particularitățile creării și înregistrării blocurilor electorale» și l-a propus spre consultări publice. NM explică ce anume prevede documentul și cine ar putea fi vizat de aceste modificări. Și da, dacă în baza platformei «Pentru Moldova» va fi totuși creat un bloc electoral — va fi afectat și el de regulamentul nominalizat.

Protestele socialiștilor

Reprezentanții Partidului Socialiștilor, în frunte cu Igor Dodon, au ieșit la protest în fața clădirii Energocom. Participanții la miting au acuzat întreprinderea de stat de creșterea tarifelor și de ascunderea prețurilor de achiziție. De asemenea, deputatul PSRM Vlad Batrîncea a declarat că împrumutul de 400 milioane euro primit de Energocom de la BERD va duce la «o și mai mare creștere a tarifului» și a numit compania de stat «un parazit care trebuie lichidat».

Consilierul directorului Energocom, Victor Bînzari, a respins acuzațiile și a asigurat că «licitațiile au loc transparent», iar prețul nu este dezvăluit din cauza clauzelor contractuale. PAS, drept reacție la protest, a subliniat că socialiștii «nu au mișcat niciun deget» pentru integrarea țării în sistemul energetic european și «nu vor ca Moldova să fie liberă de șantajul Kremlinului».

Închiderea internatelor

Autoritățile intenționează să închidă internatul din Ceadîr-Lunga pentru copii lipsiți de ocrotire părintească și școala-internat din Hîncești pentru copii cu dizabilități locomotorii — ambele instituții nu mai funcționează de câțiva ani. Cu toate acestea, pentru întreținerea lor în anul 2025 au fost alocați peste 2 milioane de lei.

Acești bani vor fi redistribuiți între instituțiile care vor primi patrimoniul. Clădirea internatului din Ceadîr-Lunga va reveni școlii profesionale, Centrului de asistență psihopedagogică și primăriei din localitate, iar în Hâncești — autorităților raionale.

Distincții din partea Președintei

Directorul CNA Alexandr Pînzari și patru colegi de-ai săi au fost decorați de către Președinta Maia Sandu cu ordine și medalii «pentru serviciu ireproșabil» și lupta împotriva corupției. Pînzari a primit ordinul «Credință Patriei» clasa I, iar alte trei persoane au obținut medalii «Pentru merite militare».

Primarul din Boldurești: continuare

Ministerul Justiției a calificat drept «îngrijorătoare» situația din Boldurești, unde primar a fost reales Nicanor Ciochină, acuzat de moartea unui adolescent de 14 ani, și a cerut ca asemenea dosare să fie examinate «cu responsabilitate și fără tergiversări». Totodată, instituția a subliniat că nu poate interveni în desfășurarea procesului de judecată, dar consideră inadmisibilă tărăgănarea acestuia.

Imediat după declarația Ministerului Justiției, în fața instituției a avut loc un protest împotriva alegerii lui Ciochină în funcția de primar, organizat de liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur.

Ceban și marșul LGBT

Cancelaria de Stat a cerut Consiliului Municipal Chișinău să revadă propria decizie de interzicere a marșului LGBT și a reamintit că doar instanța de judecată poate interzice întrunirile publice. Primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat că Consiliul Municipal nu-și va anula decizia și va contesta orice tentativă a PAS de a permite marșul LGBT.

Vizite, drumuri

În perioada 10–12 iunie, în Chișinău, în legătură cu vizita președintelui României, Nicușor Dan, a premierului Greciei, Kyriakos Mitsotakis, și a ministrei de externe a Sloveniei, Tanja Fajon, va fi restricționat accesul în anumite spații publice și va fi blocată circulația pe drumurile care duc spre aeroport. De asemenea, primăria a interzis mitingurile, demonstrațiile și orice lucrări de-a lungul traseelor pe unde vor trece cortegiile oficiale.

Campionii noștri

Selecționata Moldovei la lupte libere a ocupat primul loc în clasamentul pe echipe la turneul «Memorial Matteo Pellicone» din Italia, obținând 10 medalii — patru de aur, cinci de argint și una de bronz.

Medalii de aur au fost câștigate de Irina Rîngaci, Nicolae Grahmez, Traian Căpățînă și Eugen Mihalcean.

Agenda zilei, 10 iunie:

  • 10:00 — Ședința Consiliului Municipal Chișinău;
  • În Moldova sosesc Președintele României Nicușor Dan, premierul Greciei Kyriakos Mitsotakis și ministra de externe a Sloveniei, Tanja Fajon.

Bună dimineața!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: