Un videoclip apărut recent pe rețelele sociale, în care doi bărbați se sărută și se ating într-un mod indecent într-un parc din Chișinău, a stârnit un val de reacții în mediul online. Printre cei care au comentat cazul se regăsește și activista Angelica Frolov, care reprezintă organizația Genderdoc-M. Inițial, aceasta
Pe 19 străzi și alei din orașul Vulcănești apa potabilă va fi parțial sistată. Potrivit unui comunicat publicat de „Apă-Canal Vulcănești”, oamenii vor avea apă în robinete în zilele de marți, joi și sâmbătă, de la ora 08:00 până la 21:00. Întreprinderea a precizat pe ce durată de timp va
Guvernul se pregătește să lichideze două școli-internat din Ceadîr-Lunga și Hîncești. Conform unui proiect aflat pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Guvern, una dintre instituții și-a încetat activitatea încă din ianuarie 2024, iar cealaltă nu mai are elevi din anul școlar 2022-2023. Bunurile celor două instituții vor fi
Deputata neafiliată Olesea Stamate a prezentat luni, 9 iunie, în cadrul unui briefing de presă, un proiect de lege ce vizează modificarea Legii cu privire la Curtea Constituțională. Parlamentara propune instituirea unui mecanism de selecție publică a judecătorilor constituționali, precum și alte măsuri menite să „depolitizeze procesul de numire” și
Universitatea de Stat „Grigorii Țamblac” din Taraclia va fi lichidată. Studenții vor putea să-și continue studiile prin transferarea la sucursala din aceiași localitate a Universității bulgare „Angel Kanchev”, recent inaugurată, sau la orice altă instituție de învățământ superior din Republica Moldova. De asemenea, personalul Universității de Stat va fi mutat
Vara aceasta începe cu vești excelente pentru iubitorii de soare, mare și călătorii! Începând cu 7 iunie 2025, FLYONE lansează un nou zbor direct către Alicante, Spania, deschizând poarta către una dintre cele mai îndrăgite destinații de vacanță de pe coasta mediteraneană. Zborurile vor fi operate cu o frecvență de
Ministerul Justiției consideră îngrijorătoare situația de la Boldurești, unde fostul primar Nicanor Ciochină – judecat pentru accidentarea mortală a unui copil – a fost reales recent în funcție. Reacția oficială a instituției a fost făcută publică cu puțin timp înainte de începerea unui protest organizat de un partid politic în
Noi vă povestim în continuare despre funcțiile vacante bine plătite în Moldova, pregătite de site-ul Rabota.md. De data aceasta vă prezentăm o selecție cu locuri de muncă în IT, medicină, marketing și contabilitate. Cabinetul de servicii contabile Omnius Grup caută un contabil-șef și este dispus să îi ofere un salariu
Autoritățile Republicii Moldova au anunțat că, la Aeroportul din Chișinău, încă se lucrează la înlăturarea defecțiunilor tehnice. Între timp, au fost anulate două zboruri – spre București și Dortmund, iar celelalte se efectuează cu întârzieri. „Aeroportul informează: Încă se lucrează pentru înlăturarea defecțiunilor la serverul central. Deocamdată, doar 2 zboruri
Mai mulți pasageri și-au exprimat indignarea pe rețelele de socializare, după ce o defecțiune majoră a paralizat sistemele informaționale ale Aeroportului Internațional Chișinău, în dimineața zilei de 9 iunie. Avocata Oxana Ivanov a descris atmosfera din terminal ca fiind una de „haos și bătaie de joc”, în timp ce în