Centrul de Informaţii Genderdoc-M a decernat și în 2025 anti-premiile „Strachina de Jmalț”. Potrivit unui comunicat al Centrului, „laureații” au fost desemnați „pentru deformarea discursului public despre drepturi, libertăți și diversitate”. Într-o ceremonie din data de 13 iunie, trei politicieni și două partide au fost în atenția comunității LGBTQ+. Premiul
Pe 12 iunie, în galeria de artă „Plai”, a avut loc o proiecție închisă a primului episod din sezonul al doilea al proiectului „Moldova altfel”, realizat de NewsMaker. De această dată, jurnaliștii au ajuns la Bălți – capitala neoficială a nordului – pentru a surprinde orașul prin ochii localnicilor: cu
Elevii clasei a XII-a, promoția 2025, au transmis o petiție către Ministerul Educației, solicitând revizuirea baremului de corectare pentru proba de bacalaureat la limba engleză, din cauza unui subiect care ar fi creat „confuzie”. Ministerul Educației nu a oferit, deocamdată, declarații la acest subiect. Potrivit elevilor, subiectul, care a redactarea
Veronica Dragalin a picat vettingul. Completul B al Comisiei de evaluare a procurorilor a aprobat joi, 12 iunie 2025, raportul privind evaluarea fostei șefe a Procuraturii Anticorupție. Potrivit documentului, aceasta nu a promovat evaluarea externă, întrucât și-a depus demisia în timpul procedurii, ceea ce, conform legii, echivalează cu nepromovarea. Potrivit
Centrul European al Consumatorului din Republica Moldova susține că numărul moldovenilor care călătoresc cu avionul crește de la an la an, iar odată cu el – și numărul situațiilor neplăcute în aeroporturi. În astfel de cazuri, Centrul subliniază că pasagerii au drepturi clare și pot solicita compensații între 250 și
Varvara Buzilă, cercetătoare, etnograf, muzeograf și profesor universitar, a fost felicitată cu aplauze în plenul Parlamentului pentru obținerea premiului Europa Nostra 2025, la categoria „Campioni ai Patrimoniului”. Distincția i-a fost oferită pentru contribuția adusă în promovarea și conservarea patrimoniului cultural al Moldovei, atât material, cât și imaterial. „Ne-am bucurat să
Oamenii legii au reținut doi bărbați, pe 13 iunie, bănuiți de maltratarea unui câine cu o cruzime extremă. Suspecții sunt din Hîncești și au vârsta de 40 și 42 de ani, informează Inspectoratul General al Poliției. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă amenzi de până la 67.500 lei, până
Oamenii legii au descins cu percheziții la OrheiLand, parcul de distracții fondat de Ilan Șor, fugarul condamnat pentru implicare în frauda bancară. Acțiunile au loc în cadrul unui dosar penal aflat în curs de investigare, deschis pe baza unor suspiciuni de evaziune fiscală. Potrivit oamenilor legii, măsurile sunt desfășurate sub
Blocul Alternativa a organizat vineri,13 iunie, o acțiune de protest în fața sediului Consiliului Audiovizualului (CA). Protestatarii au acuzat instituția că „ar fi subordonată partidului de guvernare, PAS” și au cerut ca aceasta să treacă sub controlul opoziției. De asemenea, au cerut ca opoziția să aibă acces la media publică.
Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 13 iunie într-un local din municipiul Bălți. Fumul dens a fost observat ieșind de pe acoperișul clădirii, iar la fața locului au ajuns trei echipe de salvatori. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au fost afectate subsolul și încăperile localului. Incendiul