Federația Rusă și Ucraina au făcut pe 12 iunie un nou schimb de prizonieri de război. Informația a fost confirmată atât de autoritățile ruse, cât și cele ucrainene. Părțile nu au precizat însă numărul de persoane eliberate, relatează DW.
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a comunicat că, în țară, s-au întors militari grav răniți și grav bolnavi. „Astăzi sunt acasă luptători ai armatei noastre, membri ai Gărzii Naționale, grăniceri. Toți au nevoie de tratament și vor primi cu siguranță ajutorul necesar”, a precizat șeful statului.
Statul Major de Coordonare pentru problemele legate de prizonierii de război a subliniat că printre cei eliberați se află apărători ai Mariupolului care s-au aflat în captivitate mai bine de trei ani. „O parte dintre militarii ucraineni eliberați astăzi erau considerați dispăruți”, au precizat reprezentanții Statului Major.
Schimbul de prizonieri a fost confirmat și de Ministerul Apărării al Federației Ruse. În prezent, militarii ruși se află în Belarus, unde li se oferă „asistența psihologică și medicală necesară”, se arată într-un mesaj postat pe canalul Telegram al instituției.
Părțile nu au comunicat numărul exact al prizonierilor eliberați în cadrul schimbului.