Trei persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital în urma unui accident produs pe bulevardul Dacia, în apropierea Aeroportului din Chișinău. Acestea se aflau într-un automobil care, potrivit informațiilor preliminare, nu a cedat trecerea unui alt vehicul, ceea ce a dus la producerea accidentului rutier. Informațiile au fost
Un copil de cinci ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost atacat de un câine din rasa pitbull. Incidentul a avut loc în satul Chircăiești, raionul Căușeni, pe 29 mai. Animalul s-ar fi năpustit asupra minorului în timp ce băiatul se juca împreună cu alți
Inscripția de pe o placă informativă amplasată la intrarea în Secția Terapie și Secția Pediatrie a Spitalului Raional Strășeni a provocat un val de reacții critice pe rețelele sociale. Internauții au ironizat formularea în care reparația capitală a clădirii era atribuită „la inițiativa Ministrului Sănătății, Doamna Ala Nemerenco”, deși proiectul
Spitalul „Sfânta Treime” din Chișinău este vizat într-un nou scandal, după ce rudele unui tânăr bolnav de cancer, care a decedat recent, au publicat un video în care acesta povestește despre condițiile în care a fost tratat. În imaginile filmate în ultimele zile de viață, tânărul acuză cadrele medicale de
Acrobata care a căzut de la înălțime, în timpul unui spectacol pe gheață la Arena Chișinău, a fost externată din spital. Tânăra plănuiește ca, în perioada următoare, să se întoarcă acasă – în Ucraina. Informația a fost comunicată de organizatorii spectacolului, care au publicat și un video cu artista. Tânăra
Mama băiatului de 13 ani din comuna Bubuieci, care a decedat la Institutul Mamei și Copilului, a depus plângere la poliție. Apropiații băiatului susțin că el a fost victima bullying-ului la școală și acuză de neglijență instituțiile medicale unde a fost internat copilul, transmite IPN. „A fost depusă o plângere
Anestezista Ecaterina Maniuc, plasată în arest preventiv în cazul femeii de afaceri decedate într-un salon de frumusețe din Chișinău, va fi transportată din nou la spital. Purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Mihai Rotaru, a confirmat pentru TV8 că aceasta va fi escortată pe 17 februarie la
Oxana Ivanov, avocata soțului femeii de afaceri decedate într-un salon de frumusețe din Chișinău, consideră că anestezistei Ecaterina Maniuc, care a fost plasată în arest pe marginea cazului, dar a fost transportată la spital în aceiași zi pe motiv că s-a simțit rău, i se putea acorda ajutor medical în
Roman Babuțchi, soțul femeii de afaceri care a decedat într-un salon de frumusețe din Chișinău, a mers pe 11 februarie la Institutul de Medicină Urgentă (IMU), unde Ecaterina Maniuc, anestezista plasată în arest preventiv pe marginea cazului, ar fi fost transportată. Bărbatul susține însă că medicii refuză să-i ofere orice
Cu referire la cazul gravidei care a murit la spitalul din Edineț, ministra Sănătății Ala Nemerenco a spus că femeia, în timpul travaliului, a suferit un stop cardiac. Se presupune că a fost cauzat de embolie cu lichid amniotic, o complicație rară care poate apărea în timpul nașterii. Potrivit ministrei,