Captură video

Krasnoselski, la 33 de ani de la luptele de la Tighina: Transnistria e gata de reconciliere, Moldova – nu

Cetățenii din stânga Nistrului își doresc reconcilierea cu Chișinăul, „fără tensiuni și lozinci ostile”, a declarat liderul nerecunoscut de la Tiraspol, după o ceremonie dedicată celor 33 de ani de la începutul luptelor de la Tighina. Potrivit lui Krasnoselski, pe malul drept nu ar exista aceeași deschidere.

„Se vede asta. S-au adunat mulți oameni astăzi, dar nimeni nu răspândește ură față de vecinul său sau față de oameni de orice naționalitate. Așa ceva nu avem. Dar reconcilierea este o construcție în care trebuie să se împace ambele părți. Eu văd această disponibilitate în Transnistria. Dar în Moldova ea nu există”, a declarat liderul nerecunoscut de la Tiraspol.

Precizăm că pe 19 iunie s-au împlinit 33 de ani de la începutul luptelor de la Tighina — unul dintre cele mai sângeroase episoade ale războiului de pe Nistru din 1992, când forțele de la Chișinău s-au confruntat cu cele din stânga Nistrului, sprijinite de Armata a 14-a a Federației Ruse care staționează ilegal în regiunea transnistreană.

La Chișinău, deputații au ținut, astăzi, un minut de reculegere în memoria victimelor conflictului. „Noi păstrăm permanent această zi ca o zi neagră pentru Republica Moldova”, a declarat deputatul PAS, Boris Morcoci, în plen.

Se estimează că, în urma luptelor de la Tighina, și-au pierdut viața aproximativ 200 de militari și civili moldoveni, iar alți 300 au fost răniți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ceban, Tkaciuk, Stoianoglo și Chicu – la CEC: „Oamenii au nevoie de o alternativă”

Liderii Blocului „Alternativa” – Ion Ceban, Mark Tkaciuk, Alexandr Stoianoglo și Ion Chicu – au depus astăzi, 20 iunie, la Comisia Electorală Centrală (CEC), actele necesare pentru înregistrarea blocului în vederea participării la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Primarul Chișinăului și liderul Partidului „Mișcarea Alternativa”, Ion Ceban, a declarat că formațiunea vine cu un mesaj de unitate într-un context marcat de diviziuni politice: „Pe 28 septembrie avem probabil cele mai importante alegeri din istoria acestei țări. (…) Oamenii au azi nevoie de unitate, pentru că atâta dezbinare nu a mai fost în Moldova. (…) Cred că noi putem să reîntoarcem speranța oamenilor în ziua de mâine”.

La rândul său, liderul Congresului Civic, Mark Tkaciuk, a precizat că Blocul „Alternativa” își propune să devină o platformă de coeziune pentru toți cetățenii, indiferent de orientările lor geopolitice: „Noi suntem cei care oferă alternativa – nu perete la perete, ci pentru a uni toți cetățenii: eurosceptici, proeuropeni, susținători ai integrării – toți cei care cred în viitorul Moldovei”.

Fostul procuror general și candidat la alegerile prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, aprecizat, la rândul său, că Blocul „Alternativa” va pune accentul pe soluționarea problemelor reale ale cetățenilor: „Este evident că toată lumea așteaptă schimbări. Din acest punct de vedere, Blocul Alternativa are o agendă proprie, care reiese din problemele cu care se confruntă oamenii noștri. Rezolvarea acestor probleme va fi o prioritate a blocului, inclusiv în perioada electorală”.

La rândul său, fostul premier și lider al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu, a precizat că înregistrarea Blocului „Alternativa” răspunde cererii venite direct din partea oamenilor: „Am venit să formalizăm apelul și îndemnul oamenilor cu care ne-am întâlnit în aceste patru luni, de când am anunțat crearea blocului – îndemnul de a participa la alegeri și de a oferi o alternativă. Sperăm că CEC va oferi poporului această alternativă, în sensul de a înregistra blocul. Iar ce urmează să facem – vom explica și vom convinge oamenii că de problemele noastre trebuie să ne ocupăm noi, nu estul sau vestul. Și noi oferim această posibilitate”.

Precizăm că blocurile electorale își vor putea depune documentele la sediul CEC între 20 iunie și 13 august, conform programului calendaristic pentru organizarea alegerilor parlamentare din toamnă, aprobat de CEC.

Candidații la funcția de deputat își vor putea depune actele pentru înregistrare, în schimb, în perioada 20 iulie – 19 august. Tot din 20 iulie începe și colectarea semnăturilor de susținere pentru candidații independenți.

Perioada electorală va începe pe 14 iulie, iar campania electorală propriu-zisă va demara pe 29 august.

***

Amintim că crearea Blocului „Alternativa” a fost anunțată la sfârșitul lunii ianuarie, curent. Cei patru lideri ai blocului, printre ei foști deputați socialiști și comuniști sau funcționari în perioada guvernării socialiste, au declarat atunci că formațiunea este una pro-europeană și vine ca o alternativă la actuala guvernare. Cine este Ion Ceban, Mark Tkaciuk, Alexandr Stoianoglo și Ion Chicu, vezi – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: