Colaj NM

„Aventura Park”, demontată cu scandal: poliția, la fața locului (VIDEO)

În dimineața zilei de 16 iunie, directorul general interimar al Centrului Expozițional „Moldexpo”, Zinaida Popa, a anunțat începerea procesului de demontare a utilajelor de distracție din zona „Aventura Park”, de lângă Valea Morilor. Alături de ea se afla o echipă care, potrivit declarațiilor sale, a câștigat licitația pentru demontarea utilajelor. Totuși, câteva ore mai târziu, Popa a spus că proprietarul „Aventura Park” „împiedică procesul legal de demontare”. În reacție, acesta a afirmat că nimeni nu are voie să ia utilajele atât timp cât Moldexpo și Aventura Park sunt într-un litigiu. La fața locului a ajuns și poliția.

În dimineața zilei de 16 iunie, Zinaida Popa a anunțat începerea procesului de demontare a utilajelor de distracție. Alături de ea se afla o echipă care, potrivit declarațiilor sale, a câștigat licitația pentru executarea lucrărilor.

„Procesul de demontare va dura până într-o lună. Aceste utilaje de distracții vor fi depozitate pe teritoriul Moldexpo, într-un loc securizat. Proprietarul acestor bunuri va putea prelua bunurile sale de pe teritoriul Moldexpo după ce va încasa în bugetul Moldexpo banii pentru demontare și depozitare. Noi vorbim de peste 1 milion de lei”, a comunicat Popa.

Câteva ore mai târziu, Popa a ieșit într-un live pe Facebook. Alături de ea se afla proprietarul „Aventura Park”. „N-are voie să le ia nimeni de aici”, a declarat acesta, referindu-se la utilajele de distracție. Îndemnat de Popa să le ia el, a răspuns: „Cum să mi le iau, dacă suntem în litigiu doamnă?”.

„Noi suntem în litigiu cu acești domni doar cu privire la încasarea banilor către Moldexpo. Nimic altceva”, a comunicat ulterior Popa. „Domnul împiedică procesul legal de demontare. (…) Nu este la dumnealui acasă, e teritoriul statului. Agenția Proprietății Publice este posesorul acestui teren, iar Moldexpo are contract de comodat cu privire la folosința acestui teritoriu”, a adăugat Popa. „Nu puneți mâna pe nimic aici”, a menționat la rândul său proprietarul „Aventura Park”.

La fața locului a ajuns și poliția.

NewsMaker a solicitat un comentariu reprezentanților poliției capitalei privind intervenția oamenilor legii. Ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic, a declarat că, în baza unei hotărâri judecătorești, au loc acțiuni de demontare a utilajului și că oamenii legii sunt prezenți la fața locului doar pentru menținerea ordinii publice.

***

Pe 4 aprilie 2025, Zinaida Popa, directorul general interimar al Centrului Expozițional „Moldexpo” și președinta fracțiunii PAS din CMC, a anunțat că parcul de distracții „Aventura Park” din Chișinău, aflat de câțiva ani într-o stare deplorabilă, va fi demolat. Ea a adăugat că pe acel teren va fi amenajată o parcare, precum și zone de food court, sport și distracții pentru copii. Popa a precizat că, în urmă cu o lună, Moldexpo a obținut dreptul de folosință asupra terenului pe care se află Aventura Park. De asemenea, ea a declarat că utilajele de distracție de pe teren aparțin unui agent economic care, din 2018, nu a plătit taxele necesare și a adăugat că Moldexpo a lansat o licitație pentru demontarea acestora.

Câteva zile mai târziu, proprietarul „Aventura Park”, Ștefan Macari, a respins afirmațiile potrivit cărora nu ar fi achitat taxele necesare. El a menționat că, în ultimii șapte ani, a investit în dotările parcului și a încercat, fără succes, să încheie un contract legal cu autoritățile. Avocata lui Ștefan Macari a declarat că „Aventura Park” a contestat în instanță decizia de demolare și a solicitat interzicerea evacuării utilajelor. Ea a precizat că între „Aventura Park” și „Moldexpo” există un litigiu privind evacuarea forțată și că, atâta timp cât părțile sunt în litigiu, nu pot fi evacuate utilajele și cu atât mai mult, nu poate fi anunțată licitație privind această evacuare”. În replică, Zinaida Popa a declarat că „agentul economic a violat proprietatea statului timp de 7 ani”, adăugând că parcul ar fi fost curățat pentru prima dată recent, de către un operator.

Zona „Aventura Park” are o suprafață de 4 hectare și se află pe strada Ghioceilor, lângă parcul Valea Morilor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

n4.md

Patru rute de transport public din capitală vor circula în acest weekend după un orar prelungit

În weekend, în Capitală vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone. Totodată, în legătură cu desfășurarea Festivalului „KALEIDOSCOP”, va fi prelungit orarul de activitate pentru câteva rute de transport public.

În sectorul Botanica:
– În Parcul „Valea Trandafirilor”, până pe 07.07.2025 – Târgul micilor comercianți
– În Parcul „Valea Trandafirilor”, pe aleea principală, până la 30.06.2025 – Târg cu articole de artizanat și hand-made;
– Pe spațiile Grădinii Botanice Naționale (Institut) „Alexandru Ciubotaru”, în perioada 20-21-22.06.2025 – evenimentul „Kaleidoscop”
– Pe șos. Muncești, nr. 170-800, str. Valea Crucii, 1/2 – târguri cu fructe și legume, până pe 05.07.2025;

În sectorul Buiucani:
– Teritoriul adiacent edificiului „Kentford” din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, pe 21.06.2025 -Târgul producătorilor locali cu produse alimentare și nealimentare autohtone „EcoLocal”
– În Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, pe 21.06.2025 – Târg Gastronomic „Wine Parc”
– În Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, pe 22.06.2025 „SunDay Fest”
– Pe bd Ștefan cel Mare și Sfânt, 103 (adiacent Cinematograf „Patria”), pe 21-22.06.2025 – Târg „Yard Sale”
– În Parcul „La Izvor”, pe 21.06.2025 (11:00-19:00) – Festivalul „Chișinăul Sportiv”
– În Parcul „La Izvor”, Calea Ieșilor 22 (intrarea în parc), pe 21-22.06.2025 – Târgul producătorilor agricoli.

În sectorul Ciocana:
Pe bd. Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. P. Zadnipru, Scuarul Arborelui Solar, în perioada 20-22.06.20252025 – „Târgul producătorilor autohtoni“

În sectorul Râșcani:
– Pe str. Andrei Doga 36– Târg cu fructe și legume, până pe 13.07.2025.
– În Scuarul din str. M. Costin, pe 22.06.2025 – Târgul Mămicilor ”Mami&Co Fair”;
– Pe str. Miron Costin, 13/1, lângă Scuar, pe 21-22.06.2025 – Târgul „Cămara Fest”, cu produse locale: fructe proaspete, miere, cașcavaluri artizanale, vinuri și delicii din carne.

De asemenea, Primăria Chișinău a anunțat că, în legătură cu desfășurarea Festivalului „KALEIDOSCOP”, va fi prelungit orarul de activitate pentru câteva rute de transport public.

Astfel, pe 21 iunie, troleibuzele de pe rutele nr. 4 și 22, precum și autobuzele nr. 5 și 23, vor circula până la ora 01:30.

Pe 22 iunie, aceleași rute vor avea program extins până la 00:30. De asemenea, vor fi organizate două curse suplimentare de autobuz de-a lungul bulevardului Dacia (stația „Valea Crucii”) către aeroport, cu plecări la 00:30 și 01:30.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: